Obiceiuri de Anul Nou şi Sfântul Vasile din Maramureş şi din ţară

Noaptea dintre ani are o componentă magică în tradiţia românească, atât în Maramureş, cât şi în celelalte regiuni ale ţării. Iată câteva dintre obiceiuri, superstiţii şi semnificaţii.

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, este numit îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți.

Sfinții Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după șansa avută de aceștia la împărțirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) și Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generația sfinților-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie). Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinității adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renașterea acesteia.

"Uratul"

În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru ''urat'', respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția ''mascații''.

În satele bucovinene se obișnuiește ca ''mascații'' să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se împarte în grupuri care merg din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi.

Capra

Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită ''brezaia'' (din cauza înfățișării pestrițe a măștii), și obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată și încrețită, sau se lipește o piele subțire cu păr pe ea.

Ursul... moldovean

Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap și umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un ''ursar'', însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul ''puiului de urs''). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, și ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.

Strigatul peste sat

De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.

Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru ''judecarea'' publică a celor care au încălcat regulile comunității. Cocoțați pe dealuri, movile, copaci sau acoperișuri, ei critică prin versuri fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, femeile care fac farmece și descântece, leneșii, hoții sau bețivii. Acest dialog este așteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula ''Cele rele să se spele, cele bune să se adune!''. Pentru curățarea relelor și alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoțit de aprinderea focurilor.

Pluguşorul şi sorcova

În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu Plugușorul și cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se spune că aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.

În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați merg cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Plugușorul a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este în excelență o narație privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și adusul boabelor în hambare.

Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.

Un alt obicei de Anul Nou este umblatul cu Sorcova, bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar ''surov'' (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei.

Alte obiceiuri şi tradiţii

- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.

- In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului.

- In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace.

- In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul.

Cum sa ne imbracam de sarbatori - semnificatiile unor culori

- Alb - liniste, inocenta, virtute, castitate, impacare

- caracterizeaza persoanele expansive, suave, puritane.

- Albastru - liniste, satisfactie, tandrete, iubire, afectiune

- caracterizeaza persoanele concentrice, pasive, senzitive, perceptive, unificative

- Galben - aspiratie, originalitate, veselie, spontaneitate

- caracterizeaza persoanele active, proiective, expansive, investigative.

- Gri - melancolie, tristete, plictiseala

- caracterizeaza persoanele deprimate, inchise, cu tendinte de izolare, cu stare de amaraciune.

- Negru - sobrietate, tristete, doliu, singuratate, despartire, moarte

- Portocaliu - exprima dorinta, excitabilitate, dominanta, erotism

- este specifica pesoanei active, ofensive, competitive, sociabile.

- Rosu - vointa, dominanta, ardoare, erotism, actiune, insufletire

- specifica persoanei active, excentrice, autonome, locomotorie, dominatoare, erotice, competitive.

- Verde - concentrare, renastere, siguranta, indrazneala, abstinenta, autoevaluare, persistenta

- caracterizeaza persoanele pasive, defensive, autonome, retinute, posesive, imuabile.

https://www.youtube.com/watch?v=m-Bo5XvAyA0
https://www.youtube.com/watch?v=MV5mdxSEUuA
Sursa: http://www.infomm.ro/

Legenda vâscului

În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei. Semn de bun augur al dragostei, apărător și protector al casei și al familiei, vâscul, căruia i se mai spune și ”creanga de aur”, este recunoscut acum drept simbol al Sărbătorilor de iarnă.

Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și druizii celți, cât și de indienii nord-americani. Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire.

Vâscul își menține prospețimea verde și în timpul iernii, rezistând la ger și întuneric. Vechii germani credeau că această plantă provine direct din cer.  Potrivit unei tradiții mult răspândite (în special în țările anglo-saxone) cei care se sărută de Crăciun sub o ramură de vâsc vor avea bucurie și fericire.

Celții au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esență divină. În viziunea lor, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar — îl numeau ”lacrima stejarului” și însoțeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase. Druizii, preoții celți înveșmântați în alb, tăiau vâscul numai cu o seceră de aur, și-l înveleau apoi cu grijă într-o mantie albă. Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, înălțându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele.

O altă legendă spune că Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar ea a binecuvantat planta.
În alte legende medievale se spune că vâscul era atât de mult venerat, încât dacă doi dușmani se întâlneau din întâmplare sub un pom în care era vâsc, ei încetau imediat dușmănia și se împăcau spre cinstirea vâscului, a cărui putere magică o recunoșteau astfel.

În ajunul Crăciunului, oamenii își împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei și pentru pacea sufletească.

Sărutul sub vâsc

Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivitățile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradițiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei își avea originile în mai multe credințe. Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coronița de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesărutată, avea ghinion în dragoste în anul următor și nu se căsătorea.

Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale vâscului. După ce toate bobițele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc.

Chiar dacă semnificația strămoșilor a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe țări. Dacă un cuplu îndrăgostit se săruta sub vâsc înseamnă că vor avea o relație lungă și fericită. În Franța, acest obicei se practică în ziua de Anul Nou. 

Sursa: http://www.financiarul.ro/

Moş Nicolae sau Sânnicoară – tradiţii şi obiceiuri

Moş Nicolae este considerat o personificare la vârsta senectuţii a timpului îmbătrânit care a preluat din Calendarul creştin numele şi data de celebrare ale Sfântului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil în anul 342), apărător al dreptei credinţe în Iisus.

Potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, citat de site-ul CreştinOrtodox.ro, în tradiţiile româneşti Moş Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură.

Moş Nicolae este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

În nopţile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Acesta împarte astăzi, asemănător lui Moş Crăciun, daruri celor mici.

Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată în încălţările lor în noaptea de 5/6 decembrie.

Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele, conform tradiţiei creştine, el pedepsind pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini.

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic, spune Ion Ghinoiu.

Sânnicoară reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit în Grecia antică cu multe secole înaintea erei noastre. “Nikolaos se încadrează într-o bogată familie de compuse al căror prim element este nik- (verbul nikao – “a învinge”, substantivul nike- “victorie”), semnificaţia acestuia explicând în bună măsură favoarea de care se bucură numele şi, implicit, frecvenţa lui în onomastica greacă” (Ionescu c., 1975, p. 219).

Tradiţiile populare româneşti par a nu fi străine de semnificaţiile străvechi ale numelui grecesc, sărbătoarea de pe 6 decembrie prefigurând victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului: “la Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace” (Rădulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicală musceleană.

Aceleaşi simboluri optimiste apar şi din legenda ardeleană despre Sânnicoară şi Sântoader, păzitori ai Soarelui, ca şi din tradiţia bucovineană care susţine că Sânnicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou “în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori” (Pamfile, 1914, p. 157).

Legendele şi tradiţiile dedicate lui Sânnicoară, în esenţa precreştine, vorbesc de puterea sa neobişnuită invocată de soldaţii care porneau la luptă, de ajutorul dat, ca stăpân al apelor, corăbierilor; de sprijinul acordat fetelor sărace la măritat, de grija purtată sufletelor etc.

Dacă la informaţiile etnografice şi folclorice de mai sus se adaugă contextul favorabil în care este prezentat Sânnicoară în colinde, ca şi poziţia sa privilegiată în Panteonul românesc, se poate afirma că acesta a fost un personaj mitologic al cărui cult se aseamănă cu cel al Sântoaderului, Sângiorzului, Sântiliei şi Samedrului.

Ion Ghinoiu afirmă că sunt indicii că unele atribuţii ale lui Sânnicoară au fost preluate, treptat, de sărbătorile vecine: Sântandrei şi de sărbătorile de iarnă.

Sursa: http://www.financiarul.ro/ 

Tradiții și obiceiuri de Sântandrei

Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creștinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, ocrotitorul României. Legenda spune că Andrei a fost cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei. Tradiţiile și obiceiurile din noaptea de Sântandrei păstreaza numeroase urme precreştine, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lupii se adună, iar Sântandrei împarte pradă pentru iarnă pentru fiecărui lup.

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că "îşi vede lupul coadă". Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Tot din cauza lupilor nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sântandrei, nimeni nu poate trece.

În noaptea de Sântandrei vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sântandrei se deschid cerurile.

Noaptea strigoilor

În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de "dincolo" după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă "acolo" după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.

Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe meliță, pe coadă de matură, pe butoi sau în butoi.

Prin unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă.

Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele de la biserică. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: "Ai mâncat usturoi?". Dacă omul răspunde, îl muțeşte; iar dacă tace, se duce în treaba sa şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Noaptea vrăjilor şi a farmecelor

Noaptea de Sântandrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece. Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-şi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.

Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apa neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.

Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Când faţa apei este luminată bine, fata zice:

"Sfinte Andrei,

Scoate-i chipul în faţa apei,

Ca în vis să-l visez,

C-aievea să-l văz!"

Atunci, apă din fântână se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul ursitului. Unele îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descântă.

În seară Sfântului Andrei, toţi ai casei, mai ales fetele mari şi băieţii, seamănă grâu în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos şi mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine şi o creşte mai frumos.

Usturoi miraculos

Tot în seară de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a două zi la biserica, pentru a-l sfinţi preotul.

Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.

În alte zone din ţară noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor: într-o casă de gospodar se strâng 10-12 fete, având fiecare fată câte o pâine, trei căpăţâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acoperă cu o broboadă roşie. Lângă lucruri, pe masă, stă un sfeşnic c-o lumânare aprinsă, care arde de cu seară şi până în ziua. Lângă masă, una în dreapta şi una în stânga, stau de straja două babe, care bagă bine de seama că să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Ele stau acolo neclintite până dimineaţă. La această petrecere, vin şi băieţi cu lăutari. Se cânta şi se petrece până în zori.

Când s-a făcut ziua, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele îşi iau lucrurile şi le împart flăcăilor. Pâinea se mănâncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de leac. Când vitele-s bolnave, li se da mujdei în borş ori vin şi le trece. Dacă se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul păzit este semănat primăvară. Dacă pleci la drum lung, să iei puţin usturoi cu tine.

Aflarea ursitului în noaptea Sfântului Andrei

Ajunul de Sfântul Andrei aduce multă forfota pentru fetele şi femeile din Maramureş. Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urmă. Ca să şi reuşească aceste lucruri atât fetele cât şi femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie.

Pentru a şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumătate pusă în ştergar sub pernă până dimineaţa. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sântandrei .

În ajunul sărbătorii de Sf. Andrei este momentul propice în care găzdoaiele pot proteja  gospodăria şi animalele în faţa fiarelor de pădure. Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite în ziua sărbătorii. Toate muncile bucătăriei începînd de la tăiatul pâinii şi până la gătitul mâncăurilor trebuie terminate înainte de miezul nopţii. Pieptenele vine de asemenea că obiect interzis de Sf. Andrei, aşa că toate coafurile vor fi făcute în ajun.

Timpul este limitat, iar femeile trebuie să fie pieptănate pentru a două zi înainte de miezul nopţii. Dinții pieptenelui are echivalent simbolistic cu ghearele sălbăticiunilor şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte obiecte casnice tăioase. Toate aceste obiceiuri funcţionează cu folos în satele din Maramureş iar oamenii spun că au fost şi verificate de-a lungul  sutelor de ani.

Sursa: http://www.libertatea.ro/

Mitologia Maramureşului

Pantheonul

semne din trecut

Orice demers menit a reconstitui universul mitologic al tărâmului maramureşean (numit, pe alocuri, şi marmaţian) nu poate porni decât de la analiza documentelor cu caracter folcloric pe care le avem la dispoziţie.

Şansa noastră este conservatorismul funciar de care au dat dovadă oamenii acestor locuri, pentru că, altminteri, aceste monstre de cultură imaterială străveche s-ar fi pierdut pentru totdeanuna. Nici un alt popor european nu a rostogolit, în folclorul curent, atâtea legende şi mituri arhaice (medievale sau chiar antice) ca şi poporul român, până în zorii secolului XX (când a fost posibilă culegerea şi publicarea lor).

Deşi parte a mitologiei româneşti, legendele maramureşene au, în mod firesc, particularităţi specifice. Dacă ar fi să întocmim un repertoar al elementelor mitologice locale, pantheonul ar arăta cam aşa:

- Din categoria divinităţilor arhaice fac parte Sfântul Soare şi Ursitoarele. Stratul creştin al divinităţilor, format undeva în a doua jumătate a primului mileniu, este alcătuit din Dumnezeu (ca divinitate supremă), apoi Hristos (Mântuitorul), Maica Domnului, Sântion, Sântandrei, Sânnicoară, Sângeorz, Sânpetru, Sânmedru şi Sânvăsâi.

- Pe palierul următor se situează semizeii: Zburătorul (bine evidenţiat în folclorul maramureşean),Dorul, Crăciun şi Crăciuneasa.

- Strămoşii (arhetipali) sunt Uriaşii (numiţi şi Călimani) şi Moşii. Aceştia au caracterul de întemeietor al spiţei, nicidecum divini, dar extrem de respectaţi. Strămoşii sunt, printre altele, cei care au alcătuit legile pământeşti – izvorâte dintr-o legitate cosmică, transumană, în armonie cu natura. E uşor de sesizat că toate faptele oamenilor din vechime aveau în vedere această armonie – de la rugăciunea spusă în pădure, când se tăia un copac şi până la alcătuirea calendarului de sărbători. Să mai notăm că, până târziu, maramureşenii au ţinut cont de anul calendaristic care debuta primăvara, o dată cu reînvierea naturii şi cu declanşarea muncilor de primăvară (în a doua jumătate a lunii aprilie). Tânjaua de pe Mara e o reminiscenţă a Anului Nou primăvăratic, alături de o categorie amplă de colinde specifice, transferate artificial (şi sub presiunea bisericii) în toiul sărbătorilor de iarnă.

- Avem apoi categoria eroilor (arhetipali): Împăratul Traian (care a generat un adevărat cult, fiind prezent în colinde arhaice, în numeroase toponime şi în numele unor constelaţii – vezi Calea lui Traian), ducele Robonban (viteaz, cuceritor, dar nu întemeietor), regele-păstor Lar / Ler, Lăureasa(o regăsim cu precădere în descântece), Dragoş din Bedeu (descălecătorul Moldovei), voievodul Bogdan (întemeietorul Moldovei) şi legendarul haiduc Pintea Viteazul. De sesizat că, cu mici excepţii, eroii aparţin exclusiv mitologiei locale.

- Personajele meteorologice sunt Baba Dochia şi Solomonarii. Aceştia din urmă sunt cititori în stele şi cunoscători ai viitorului.

- Zâne bune: Ileana Cânzeana şi frumoasa Sânzâiana (căreia maramureşenii i-au dedicat sărbători şi festivaluri, cu focuri pe dealuri, în preajma apelor).

- Zânele rele sunt Frumoasele (numite şi Iele, Milostive, Vântoase şi Ilioi), apoi Slăbănoagele şiAngheluţă.

- Din categoria monştrilor fac parte Balaurii şi Zmeul.

- Demonii sunt eminamente de sorginte maramureşeană: năstruşnica şi răzbunătoarea Fată a Pădurii (spaima butinarilor şi a păcurarilor), Hâda Băii (vezi legendele băieşilor), Omul Nopţii (a cărui menire este să o vâneze pe Fata Pădurii), Marţole, Noianul (sau Ţâgura), Omul Apei, Borza şiMuma Pădurii (numită la noi şi Zanca sau Potca).

- Avem şi o galerie a animalelor mitice: Bourul, Leul de peşteră, Şarpele casei, Lupul, Ursul, Pasărea Măiastră şi Pajura.

- Arbori mitici: Gorunul, Stejarul, Bradul şi Tisa.

- Plante mitice: Mătrăguna (Doamna florilor).

- În finalul, câteva toponime mitice: Muntele Gutâi, Muntele Igniş (reşedinţa unui bătrân zeu al focului), Muntele Pietrosul, Gutâiul Doamnei (Creasta Cocoşului), Garareu (muntele unde îşi are lăcaşul Marţole), apoi Râul Iza şi Râul Mara.

Deocamdată nu avem decât nişte “firimituri de la un banchet al zeilor”. Pornind de aici trebuie reconstituit meniul, înfăţişarea şi sufletul mesenilor.

Sursa: http://dorinstef.blog.com/

Postul Crăciunului în Maramureş

"Cine nu ţine posturile are de mărs la doctor"

Este un post de şase săptămâni, adică de patru­zeci de zile; post uşor, post de bucurie, fiindcă premerge Naşterea cea Luminată a Pruncului Iisus, Mântuitorul lumii, cea mai frumoasă, cea mai spectaculoasă, cea mai aşteptată sărbătoare a anului. Post uşor, dacă ne gândim că în timpul lui sunt nu mai puţin de zece dezlegări la peşte, pe parcursul a numai 40 de zile, iar în Postul Sfintelor Paşti, ce numără cinci­zeci de zile, sunt doar două dezlegări. Crăciunul fiind o sărbătoare cu dată fixă (25 decembrie), şi postul de dinainte începe la o dată fixă, şi anume, 15 noiembrie, ziua de 14 noiembrie numindu-se în calendar "Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului", iar popular, Lăsarea.

Lăsarea

Lăsarea este ultima zi înainte de post în care se mai mănâncă feluri de dulce (de frupt), conţinând lapte, ouă şi carne. Tot până la Lăsare sunt permise petrecerile cu muzică, joc şi băuturi, cum ar fi nunţile, botezurile, băutele, jocurile, ce fac obiectul unei strigături pline de haz: "Cine joacă-n Postu Mare/ Joace-i bota pe spinare/ Cine joacă-n Postu Mic (al Crăciunului)/ Joace-i bota pă buric".

Pentru foarte mulţi oameni din Maramureş, Lăsarea este percepută ca o schimbare radicală a felului de vieţuire, cuvântul fiind luat în înţelesul său cel mai deplin: a lăsa în urmă, a renunţa la obiceiurile de până acum. Drept aceea, marii fumători se lasă de fumat în această perioadă, iubitorii de şnapsuri nu mai beau, pentru că "cel mai adevărat şi mai primit post este acela prin care tu renunţi la ceea ce-ţi place mai mult şi mai mult", spune gândirea populară. Prin urmare "a posti înseamnă un act, un exerciţiu de voinţă spre a-ţi înfrânge pornirile bine plăcute ţie; a-ţi tăia voile", ceea ce nu este decât în câştigul postitorului. "Cine nu ţine posturile are de mărs la doftor", îmi spunea în urmă cu nişte ani un om din satul Mara, ce avea 92 de ani, umbla sprinten şi muncea cot la cot cu cei tineri, ca să nu mai vorbim de memorie: avea una de invidiat. "O mai fost şi de-aceia care zâceu: «Îi post la omu' prost», da' nu ş-o pre întregit viaţa", a adăugat. Se ştie că pe vremea când veséla era compusă din blide şi oale de lut şi se mânca numai cu linguri de lemn, la fiecare casă existau două rânduri de vase: unele pentru mâncăruri de dulce şi altele pentru mâncăruri de post. Acestea se ţineau în pod, închise în lăzi, şi se leşiau de fiecare dată când erau urcate sau coborâte de acolo.

În zona muntoasă a Maramureşului, alimentele de bază erau: ciupercile uscate, cartofii, varza murată, fasolea, păstăile (de fasole) uscate, măzărichea (mazărea), bobul, merele, prunele şi perele uscate, strugurii stafidiţi, castraveţii muraţi, mierea, uleiurile presate la rece din seminţe de floarea soarelui şi seminţe de do­vleac, nucile, alunele, magiunul, peştele uscat, făina de pârgă (pentru mămăligă), obţinută dintr-un porumb neajuns încă la gradul optim de coacere şi uscat în cuptor. Are un gust foarte bun, cu totul special. Băuturile erau moarea de curechi (zeama de varză), oţetul de pere pădureţe şi de mere lesniţe (sălbatice), iar pâinea, numai din făină neagră (integrală) provenită din grâu ori secară măcinate "pă prost" (cu tot cu coajă).

Uleiurile făcute la oloierniţe (prese speciale din lemn) fiind puţine, se consuma în cantităţi foarte mici. La o primă vedere, observăm că din alimentaţia ţărănească lipseau (pentru câte o perioadă) zahărul, carnea, ouăle, laptele, iar uleiul era pe sponci. Apoi, nu se vorbea de nici un fel de conservă. Nici nu se cunoşteau cuvintele compot (cu conservanţi) ori de acuma celebra zacuscă. În Maramureş, orice fruct sau legumă care nu rezistă în stare crudă pe timp de iarnă se usca.

Rânduiala postului

"Toată lumea postea. Şi coconii de la şapte ai în sus", îmi spunea mama. "Şi nu era greu. Grea era prima săptămână, că te mai gândeai, da' după aceea te obişnuiai şi te simţeai uşor ca o pană. Dacă Iisus a pu­tut să nu mănânce nimic patruzeci de zile în pustie, apoi noi, oamenii, n-am putea să trăim 40 de zile cu atâtea mâncăruri bune? Nouă, coconilor, ne dădeu duminica lapte şi ouă, da' carne nu, şi-am crescut bughet (destul) de mari şi tari. Aşe o fost atunci. O fost credincioşi oamenii.

Postu-i de multe feliuri: de mâncare, de băutură, de desfătare, de oprirea limbii de la vorbe rele, de goana după avuţie, de zgârcenie, de ură. Postu-i o curăţire a trupului şi a sufletului, cine vre şi să sileşte să o facă. Mai sunt şi care nu pot, că-s bolnavi. Aceia îs scutiţi. Ş-apoi, Bătrânu' (crâsnicu') ne spune că femeile gravide n-au post. Şi nici călătorii, şi nici copiii sub Postul Crăciunului în Maramureş şepte ai, ori oamenii pierduţi de minte. Mai aud zâcând că nici care o trecut de şaptezeci de ai, da' asta nu-i în samă. Mătuşa Agripa a trăit 115 ani, ş-o ţinut posturile până la capătu' vieţii ei. Da. Ş-o avut o minte trează, mai ceva ca unu' de 30 de ai. Nu s-o auzit p-acele vremuri de boli de cap, să nu ştie de el (Alzheimer), ori de diabet, ori de atac de inimă. Aieste boli n-o fost şi gata. Da a murit de hetică (tuberculoză), de aprindere de plămâni (pneumonie, de răceală la rărunchi, o făcut apă, o samă...). N-o fost atâtea leacuri şi doctori.

Şi încă una care-i musai ţânută: bărbatu' să nu trăia(scă) cu femeia lui; să sie numa ca frate şi soră. Coconii zămisliţi în posturi nu-s ipeni (normali). Ori îs cu şor (defect, handicap) ori ajung furători, ori omoară om şi mărg în temniţă; ori cine ştie ce se mai întâmplă; numa' nu-i bine cu ei. Bieţii, n-au nici o zină (vină), da' păcatele părinţilor pică pă ei. Aşe ne spune Bătrânu' (bunicul vitreg). Şi să cinstim duminica şi sărbătorile. Ş-apoi l-am întrebat ce-i aceie, cum să cinstim duminica şi sărbătorile? Să merem la beserică, să nu lucrăm. «Ba nu-i bughet (destul). Dacă vi-ţi mărita, să nu vă culcaţi cu bărbaţii voşti duminicile şi în sărbători, dacă-ţi vre(a) să vă margă bine la casă şi să aveţi prunci binecuvântaţi de Dumnezău». O fost foarte înţălept. O ştiut carte multă şi cetea Psalmii. Pă mulţi îi ştie pă dinafară. Nu era zî lăsată de la Dumnezău să nu cetea şi să nu să roage. Şi-n veci era plină casa la el. Zineu oamenii cu tăt feliu de năcazuri. Noa, apoi copiii fac ce văd şi aud în casă. Părinţii trebe să le spuie şi să-i înveţe, da' întâi şi-ntâi să sie (fie) ei oameni cu frică de Dumnezău, că Dumnezău nu doarme, «nici nu ară nici cose (coseşte)/ numa vede şi plăte(şte)», cum zâce vorba ceie.

Noa, ş-apoi ne-am spovedit şi ne-am cuminecat şi l-am primit pă Iisus aşe cum trebe. Ş-am ticăzut (curăţat) casa. Am văriuţ ş-am spălat tăt-tăt-tăt, şi de Crăciun, şi de Paşti. Asta o fost regulă. Feştecare femeie ş-o văruit în casă, o lipit pă jos, o muruit, o curăţat cuptioriu. N-o fost zugravi nici de pomeneală. N-o fost nici mânuşi. Văruiem cu mânurile goale şi-mi crepau degetele şi mă dureu, ba că mai puném şi lapte în var, ca să steie mai bine pă păreţi da' şi ca să nu sie aşe de tare. Mă ungém cu oloi şi cu untură de porc, ş-apoi îmi trecé Postu' şi rugăciunea ţiné lumea-n picioare. Asta-i aşe cum îţi spun. Nu-s vorbe de clacă. Da şi faptele. Că nu să poate credinţă fără fapte. Degeaba posteşti şi te rogi şi stai în gerunţi la beserică să te vadă lumea şi ţie nu ţi-i milă de cela ce n-are, de orfan şi de văduvă, fără strângi ca hârciogu, numa pentru tine. Acele rugăciuni să fac stană de piatră înaintea lui Dumnezău. Nu-s primite. Ş-am văzut că-i aşe. Am văzut minuni mari. Da' omu' nu crede până nu dă cu capu-n gard. Apoi îşi aduce aminte. Din casa noastră n-o fost slobod să iasă nici un sărac fără să capete oarece de pus în traistă şi un blid de mâncare. Ş-o dat Dumnezău, c-o tăt fost de unde. Nu s-a gătat în veci. O, nime nu să poate bizui pă bogăţia lui, dacă nu face voia Tatălui şi nu dă şi celui lipsit. «Că bogăţia-i în arândă (arendă)/ Astăzi zine şi te-neacă/ Mâine-alaltă tătă sacă». Aşe am fost învăţaţi, aşe am ştiut, aşe am crescut şi, slavă Domnului, n-o trebuit să merem la nime cu mâna întinsă, nici pă nopşam (a lucra pentru alţii cu ziua) nici să fim slugi, nici să împărţim lumea (plecare în străinătate), să sim (fim) sub jugu' străinului.

Pentru ceia mari, Postu' Crăciunului s-o gătat numa după Sitie (slujba de noapte). Pentru copii n-o fost atâtea oprelişti. După ce-o răsărit prima stea tătă lumea o fost a lor, că şi-o luat trăistuţele ş-o plecat a corinda".

Sursa: http://www.formula-as.ro/

Arta, Traditii, Obiceiuri

- Frumusetile si traditile din judeţul Maramureş, unde pălinca şi pita cu slană e temelie, unde portul naţional doineşte pe uliţele satului când fetele şi feciorii vin de la biserică, unde puritatea şi inocenţa sunt la ele acasă. Acesta este portul naţional unde tinerii care stau la satele din maramureşul istoric îl poartă la jocul satului.

Port naţional la fetele maramureşene.

- Pe cap - Pânzătură. Nelipstiă femeilor maramureşene, pânăturile au ca rol supnerea femeii în faţa bărbatului.

- La gât - Barşon. Acesta este lucrat cu multă migală manual şi are ca rol înfrumuseţarea portului naţional, este compus din mici mărgele de mai multe culori, unde femeiile satului au grijă să facă operă de artă din ele. 

- Pe corp - Cămeşă. Acesta este din bumbac - ornamentele florale fiind cusute de mână şi cu multă migală (pentru a face o cămeşă de acest gen, femeiilor satului le ia luni de zile) 

- Partea din faţă şi din spate - Zadiile. Acestea sunt ţesute în război şi sunt de mai multe culori (în general negru cu portocaliu sau roşu sau negru cu albastru închis) 

Port naţional la feciorii maramureşeni. 

- Pe cap - Clopuţ. Acesta este din paie are o panglică cu tricolorul şi este lucrat manual. 

- Pe piept - Cămeşa. Acesta ca şi cele a fetelor, sunt lucrate manual şi cu multă migală, au la bază ornamentele florale. 

- Pe piept (deasupra cămeşii). Tieptar sau cojoc. Acesta este lucrat în maşina de cusut şi cu multă răbdare, este foarte colorat şi nelipsit în zi de sărbătoare (fie iarnă sau vară). 

- Partea de jos - Gacii. Aceştia sunt ţesuţi în război şi sunt din bumbac. 

Acesta este portul maramureşan moştenit din moşi strămoşi care va doini peste ani şi ani, şi se va moşteni din generaţie în generaţie de coconii de pe uliţile satului maramureşan. Dacă vă hotărăţi sp vizitaţi acest judeţ nu puteţi rata Cimitirul vesel din săpânţa, acesta este unicat prin coloritul mormintelor şi dibăcia cum au fost lucrate. 

- In anul 1935, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Riţiu, care era şi profesor de română şi latină, Stan Ioan Pătraş a realizat partea vericală a crucilor ceva mai lat, cu loc pentru epitaf. Din 1935 datează primul epitaf, iar prin anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, scluptate din lemn de stejar, devenind muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistica aparte. 

Acesta este o părticică din istoria maramureşului, mai sunt monumente de acestă natură la care Romanii fiind, ne mândrim!

- Maramureşul este unul din cele mai frumoase zone ale lumii. Aici obiceiurile și tradițiile se păstrează cu sfințenie din generație in generație. Tradiţia lemnului este inca actuală și fiecare maramureșean se mândrește cu ea. Cine nu a auzit de bisericile noastre care se înalţă falnice spre cer, de vestitele porți maramureșene, de casele ţăranilor maramureşeni cu ferestrele cât palma, acoperite cu draniţă, care, încă mai amintesc de tradiţia şi timpul de odinioară.

- Aici în Maramureş tradiţia s-a păstrat. Mai vezi si acum oameni îmbrăcaţi în haine tradiţionale la muncile câmpului:la cosit, la strins fânul, la săpat. Oamenii aici au foarte mult haz si asta se revarsa si asupra locurilor in care vietuiesc, sa nu uitam de Cimitirul Vesel din Sapanta care e unic in lume si este emblematic pentru tara Maramuresului. Apoi, credinta oamenilor e redata de bisericile vechi de lemn care poarta dupa ele amprenta a catorva sute de ani. Iar, daca vizitati Maramuresul trebuie neaparat sa poposesti la o casa de moroseni, sa stai cu gazda la povesti, sa bei un pahar de palinca si sa gusti din bucatele traditionale. 

- Traditiile ocupa un loc important in sufletul si in viata acestui tinut si de aceea aici se traieste intens fiecare sarbatoare fie, ea laica sau religioasa. Iar portul popular este obligatoriu la sarbatorile religioase importante. Portul popular din Maramures are numeroase note de sobrietate, frumusete si incontestabila vechime. Camasa pentru femei este tesuta in casa in razboi manual, din panza de in si canepa pentru zilele de lucru si numai din bumbac pentru zilele de sarbatoare, intr-o bogata paleta de combinatii, dovedind fantezia si talentul innascut al femeilor, transmise din generatie in generatie. Poalele (fusta din panza alba tesuta in casa, peste care se aseaza cele doua zadii) sunt facute din acelasi material ca si camasa, mai largi si incretite putin la talie.

- La barbati camasa este tesuta din panza alba de bumbac, cusuta simplu cu broderii la gat si la maneci, cu matase alba sau galbena. Manecile sunt largi, lungi sau trei sfert si se termina cu “cipca cu coltisori” la camasile de sarbatoare. Pantalonii numiti “gatii” se poarta vara, sunt largi si scurti pana deasupra gleznelor,sunt foarte comozi fiind tesuti din panza de bumbac alba. Pentru iarna poarta “cioarecii” simpli din lana alba sau gri, deosebit de caldurosi. In Maramures au loc multe sarbatori: Serbarile lenkerului, Udatoriu din Surdesti, Tanjaua de pe Mara, Festivalul Gulasului de la Ocna Sugatag, Hora de la Prislop ori Sarbatoarea Castanelor din Baia Mare. Traditii si obiceiuri populare din Maramures, serbari campenesti si festivaluri folclorice, concerte in aer liber din Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Cavnic, Seini ori Borsa, cenacluri literare, toate acestea o sa vi le prezentam mai jos pentru fiecare luna a anului.

- Obiceiuri de Anu Nou si Sfantu Vasile: In Maramures, Anul Nou e doldora de credinte si obiceiuri; pretutindeni sunt semne care, talmacite, arata cum va fi tot anul care vine; cetele de uratori care vestesc noul an, Jocul Caprei, Steaua si Plugusorul stau la loc de cinste in aceasta zi;

- Obiceiuri de Boboteaza: Casele tuturor credinciosilor sunt sfintite cu agheasma de preotul comunitatii; sosirea lui e vestita de cete de copii care ureaza gazdelor belsug; semnificatia crestina a zilei se impleteste cu vechi credinte si practici magice de aflare a ursitului;

Festivalul de Datini si Obiceiuri de Iarna – Salistea de Sus: Grupuri de copii de pe Valea Izei mentin spiritul sarbatorilor de iarna prin colinde si vechi obiceiuri de iarna;

- ”Verjel” – Dumbravita: De Boboteaza si Sfantul Ion, doua zile si doua nopti de bal taranesc la Caminul Cultural; fetele nemaritate si flacaii din sat se intalnesc pentru a juca impreuna si pentru a se cunoaste mai bine

- Craciunul si Anul Nou dupa Calendarul Iulian: Ucrainenii din Sighet, Rona de Sus, Poienile de sub Munte, Ruscova, Remeti, Bocicoiu Mare, Repedea, Bistra, sarbatoresc Craciunul si Anul Nou dupa calendarul vechi;

– ”Dantul Cosercilor” – Valea Chioarului: Joc la Caminul Cultural; oamenii aduc de-acasa coserci cu de-ale gurii, impodobite cu stergare traditionale care mai de care mai ”mandre”

      FEBRUARIE

- Campionatul national de schi-biathlon – Baia Sprie: Statiunea Suior “ascunde” una dintre cele mai cautate partii de schi din judet, iar in acest an aici se vor intrece cei mai curajosi schiori din tara

- Lasata Secului (Inceputul Postului Mare): In ultima duminica dinaintea Postului Mare, in satele maramuresene se lasa cu joc si ceterasi pana in zori,”Dantul Lasarii” prevestind inceputul postului. Buni crestini, maramuresenii nu vor mai petrece timp de sapte saptamani, pana la Sfintele Pasti;

       MARTIE

- Serbarile lenkerului – Cavnic: Concursuri de lenkere (saniute cu volan), schi, demonstratii de snowboard; locuitorii Cavnicului se falesc ca ei ar fi confectionat primul lenker din tara, pe la inceputul secolului trecut

 - Obiceiuri de Buna Vestire: Spectacolul focurilor: pe inserat, in fiecare gospodarie, se aprinde cate un foc menit sa fereasca locul de boli si necazuri;

APRILIE

- Obiceiuri de Florii: In curtile bisericilor au loc ”procesiuni” de crengute de salcie inflorita; ramurile vor fi pastrate cu sfintenie de credinciosi pe grinda casei. Tot de Florii, in satele din Tara Lapusului are loc ”Masa Mosilor” (pomana mortilor);

- Obiceiuri de Pasti: Dupa un post lung, maramuresenii sarbatoresc Sfintele Pasti asa cum se cuvine; inrositul si incondeiatul oualor, slujba de Inviere, mersul cu pasca la sfintit sunt obiceiuri pe care nimeni nu le lasa deoparte; crestinismul se impleteste cu fascinante ritualuri pre crestine;

- Obiceiul de primavara ”Udatoriu″ – Surdesti: A doua zi de Pasti, la Surdesti este sarbatorit cel mai harnic gospodar, primul iesit la muncile campului (”udatoriul”). Dupa ritualul de celebrare, ospat si joc la casa sarbatoritului!

- “Zambete in Prier” – Viseu de Sus: Festival interjudetean de satira si umor coordonat de Uniunea Epigramistilor din Romania; Intrarea libera, iesirea pe baza de zambet!

- Festivalul folcloric ”Cate flori pe Iza-n sus″ – Dragomiresti: In Duminica Tomii, biserica din Dragomiresti isi sarbatoreste hramul. Un bun prilej pentru ca toti locuitorii sa se imbrace in straie de sarbatoare. Dupa slujba, satul va rasuna de cantecul si joc;

      MAI

– ”Tanjaua de pe Mara’’ – Hoteni: Stravechi ritual, bogat si viu colorat, de celebrare a primului om iesit la arat. Numele obiceiului vine de la “tanja”,

protapul folosit pentru a prinde vitele la plug

- Sarbatoarea Portului Popular -Cupseni: Ansambluri folclorice, muzica populara, obiceiuri de nunta autentice din Tara Lapusului;

- Festivalul de cantece si dansuri populare ”Floare mandra de pe Iza” – Sieu: Doua zile de folclor autentic, in cadrul unui festival cu traditie;

– ”Intalnire cu fiii satului″ si festivalul de folclor ”Nu va uitati ca-s micut″ – Budesti: In frumosul sat de pe Valea Cosaului sunt invitate sa cante si sa joace ansambluri populare de copii din toate zonele Maramuresului

Obiceiuri de Rusalii: Oamenii isi impodobesc casele cu ramuri verzi de tei sau paltini;

– ”Armindenii Rogozului” – Rogoz: De Rusalii, flacaii din sat confectioneaza si inalta in mijlocul satului o prajina inalta de lemn (Armindenul) impodobita cu cununi de flori. Armindenul este simbolul inaltarii si al renasterii;

– ”Sarbatoarea Narciselor”- Repedea: Parada portului popular, spectacole ale ansamblurilor folclorice in comuna care se mandreste cu cea mai intinsa poiana de narcise din zona;

– ”Armonii de primavara” – Viseu de Sus: Festival interjudetean de literatura si folclor, coordonat de Uniunea Scriitorilor Romani si de Asociatia Internationala de Folclor

       IUNIE

De Rusalii, in Maramures oamenii îşi împodobesc casele cu ramuri verzi de tei sau paltini.

- “Jocul Valenarilor”- Valeni: Duminica Tuturor Sfintiilor e zi de joc si sarbatoare in satul de pe Valea Cosaului

- Joc barbatesc – Petrova: Petrovenii se mandresc ca un festival doar al jocului barbatesc nu gasesti cat ii Maramuresul.In plus, cei mai buni dobasi vor veni sa-si masoare talentul intr-un concurs de batut doba;

- Serbarile Chioarului – Somcuta Mare: Spectacole de muzica populara cu invitati din Zona Chioarului, parada portului popular

- Sarbatoarea cositului si a placintelor – Mesteacan: Femeile din Mesteacan se intrec atat in coptul placintelor crete, cat si in aptitudini ”barbatesti”, precum cositul. Ca si cum aceste calitati n-ar fi de-ajuns, concurentele au parte si de o proba artistica si de una de cultura generala

- Obiceiuri de Sanziene: Fetele nemaritate aduna de pe campuri sanziene galbene si impodobesc cu ele portile si stresinile caselor, ca sa le aduca noroc. Fiindca se zice ca Sanzienele se manie daca nu sunt sarbatorite cum se cuvine, de ziua lor li se dedica tot felul de manifestari:

- serbare campeneasca “Sanzienele“ – Baita de sub Codru

- festivalul folcloric “Cununa de Sanziene“ – Tautii Magheraus;

- festival folcloric interjudetean “Nopti de Sanziene“ – Borsa;

- festival folcloric “Hai Marii la Sanziene”- Rona de Jos;

- Serbarile Viseului: Spectacole in aer liber, parada ansamblurilor populare, manifestari culturale in orasul din inima Maramuresului istoric;

– ”Dantul de Sanpetru” – Sindresti: De ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, biserica din Sindresti isi sarbatoreste hramul. Iar, daca e hram e slujba religioasa, urmata bineinteles, de mare joc in sat

- Hramul Manastirii Barsana: Hramul Manastirii de la Barsana are loc de ziua Soborului Sfintilor 12 apostoli, zi in care credinciosi din toate satele vecine vin cu mic cu mare la frumoasa manastire de pe Valea Izei, sa se inchine;

       IULIE

- Festivalul international al nuntilor – Vadu Izei: Ansambluri folclorice pun in scena obiceiuri populare de nunta; alaiuri nuptiale, calareti, miri si mirese, porturi autentice, ospat si joc ca la nuntile traditionale adevarate

- “Festivalul Dansului si Portului de pe Fisculas”- Dumbravita: Un bun prilej de a face cunostinta cu obiceiurile ”satelor de pe Fisculas”, dar si de a sarbatori comuna Dumbravita

- Scoala de Vara de la Memorialul Sighetu Marmatiei: Participa elevi selectati in urma unui concurs de eseuri, istorici si cercetatori romani si straini;

- Serbarile orasului Seini: Evenimente culturale, dar nu numai, localnicii delectandu-se si cu un festival al berii

- Sfantul Prooroc Ilie – Hramul Manastirii din Dragomiresti: In fiecare an, de Sfantul Ilie credinciosii vin in Dragomiresti la manastire pentru icoana facatoare de minuni;

- Zilele orasului Salistea de Sus: Spectacole folclorice si focuri de artificii vor sarbatori orasul

       AUGUST

- Serbarile Cavnicului: Cavnicarii au parte de trei zile de spectacole in aer liber, intreceri, campionatul ”joagarelor” (al taietorilor de lemne), dans si focuri de artificii

– ”Sus pe Valea Vaserului” – Valea Vaserului: Activitati ale minoritatilor de etnie germana in colaborare cu Forul Democrat German

- “Festivalul Gulasului” – Ocna Sugatag: Bucatari amatori si profesionisti se intrec in retete ademenitoare si originale de preparare a gulasului; dupa degustare, are loc premierea castigatorului. Mancarea e musai udata cu horinca

- Obiceiuri de Sfanta Maria Mare: Grupuri de pelerini, imbracati in alb, se indreapta catre manastiri, cantand cantece inchinate Sfintei Fecioare Maria;

- “Festivalul Stuparilor” – Cernesti: Muzica populara, simpozioane pe teme apicole si agricole, concursuri sportive si nu in ultimul rand, dulci produse ale stupului cu care se mandresc apicultorii comunei de la poalele Masivului Magura;

- “Hora la Prislop” – pasul Prislop, Borsa: Mare sarbatoare populara cu ansambluri din Maramures, Suceava si Bistrita-Nasaud, mesteri populari, peisaj ”inaltator” si ospat imbelsugat in varful muntelui, la hotarul dintre Maramures si Bucovina

- “Zilele Culturii Roza Rozalina”-Rozavlea: Satenii vin sa-si cinsteasca satul cu folclor autentic si serbari campenesti

- “Pantru Mandra din Botiza”-Botiza: Tropotitele, ceterasii si tipuriturile morosenesti se aud pana in satele invecinate

       SEPTEMBRIE

- Jocul Satului-Hoteni: In curtea gazdelor, ceterasii zic fara “hodina” (odihna), iar fetele si flacaii joaca mai sa rupa podelele soprului. Dupa joc toti, toti vor fi “omeniti” cu sarmale , “pancove” (gogosi ) si horinca

- Nasterea Maicii Domnului – Hramul bisericii din Ieud-Deal (monument din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Considerata de unii cercetatori ca fiind cea mai veche constructie de lemn din Maramures, Biserica de lemn din Ieud Deal pastreaza intr-insa, frumoase icoane de sticla si picturi datand din secolele 15-16;

- “Targul cepelor – Festivalul interjudetean al folclorului din Tara Codrului” – Asuaju de Sus: Spectacole folclorice in aer liber si targ taranesc unde, bineinteles, ceapa va fi ”doamna-mare

- Festival Concurs al Primasilor din Maramures “Victor Negrea”- Somcuta Mare: Festival deja cu traditie, unde se intrec cei mai buni violonisti din judet, poarta numele celui mai cunoscut ”primas” din zona

– ”Toamna Chioreana”, Remetea Chioarului: Formatii artistice din zona, dar si invitate, sarbatoresc sosirea toamnei in peisajul chiorean;

- “Sarbatoarea Castanelor” – Baia Mare: Trei zile in care vinul, berea si mustul curg valuri, expozitiile, concertele si petrecerile sunt la ele acasa si nu in ultimul rand, Baia Mare isi scoate la iveala ”tezaurul” de castane comestibile

       OCTOMBRIE

- “Balul Strugurilor”- Ocna Sugatag: Balul marcheaza momentul intrarii tinerilor in societate

- “Festivalul international de poezie”- Sighetu Marmatiei: Trei zile de recitaluri de poezie si lansari de carte;

– ”Serile de poezie Nichita Stanescu de la Desesti“: Recital de poezie, discutii, amintiri, imagini care amintesc de calatoriile poetului Nichita prin Tara Maramuresului, decernare de premii

- Sfanta Paraschiva – Hramul bisericilor de lemn din Poienile Izei si Desesti (monumente din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Construita in 1604, biserica de lemn din Poienile Izei se remarca prin proportiile armonioase. Biserica din Desesti este singura biserica veche din Maramures a carei picturi interioare, ca urmare a unei foarte atente restaurari, poate fi admirata exact asa cum arata in 1780, anul realizarii;

- Festival folcloric “Alina-te, dor alina!” – Cicarlau: Artisti debutanti sau consacrati participa pe scena Caminului Cultural din Cicarlau la festivalul initiat de cunoscutul cantaret Nicolae Sabau, in prezent primarul comunei

       NOIEMBRIE

- Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril (Hramul bisericilor de lemn din Surdesti, Plopis, Rogoz (monumente din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Fiecare din bisericile maramuresene de lemn are farmecul ei si povestea ei unica: Surdesti (cea mai inalta constructie veche din lemn), Plopis (pastreaza 49 de monede depuse de fiecare din familiile care au sprijinit inaltarea bisericii), Rogoz (adaposteste sub acoperis masa mosilor). Tot hramul Sfintilor Arhangheli il poarta si vechea biserica de lemn din Rozavlea;

- Joc la Sura- Grosi: Satenii se intalnesc sa sarbatoreasca jocul sub obladuirea taragotistului Dumitru Dobrican care este si mare gazda

- “Cant si joc pe plai strabun”- Dumbravita: Dumbravitenii joaca pentru ultima oara inaintea Postului Craciunului

-Intrarea in Biserica a Maicii Domnului – Hramul bisericii de lemn din Barsana (monument din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Bisericii de lemn din Barsana i se mai spune si ”biserica umblatoare”, pentru ca a fost mutata din loc in loc. Locatia actuala i-a fost stabilita pe dealul Ibarului, pe locul unui vechi cimitir de ciumati;

- Obiceiuri de Sf. Andrei: Fetele nemaritate se folosesc cu acest prilej de practici magice pentru aflarea ursitului; daca postesc toata ziua si apoi mananca dintr-o turta sarata gatita cu mainile lor, viitorul sot li se va arata in vis;

       DECEMBRIE

- Activitati dedicate Zilei Nationale a Romaniei;

- Festivalul Hanuka – Sighetu Marmatiei: Comunitatea evreiasca sarbatoreste Hanuka, victoria dreptatii asupra nedreptatii, a luminii asupra intunericului;

- Sf. Nicolae – Hramul bisericii de lemn din Budesti (monument din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Construita in 1643, biserica de lemn din Budesti, inchinata Sfantului Nicoara, pastreaza in interior picturi realizate de Alexandru Ponehalschi. Coiful si camasa de zale ale haiducului maramuresean Pintea, lasate in grija bisericii, reprezinta alte elemente de atractie pentru orice vizitator;

  Festival folk ”Decembra” – Cavnic:

- Festivalul interjudetean de colinde si datini ”Veniti crestini la Viflaim” – Viseu de Sus: Ansambluri folclorice pun in scena obiceiuri si traditii specifice Sfintelor Sarbatori de Craciun in rasunetul cald al colindelor;

- “Zilele culturii chiorene” – Somcuta Mare: O saptamana de colocvii, concerte, expozitii dedicate culturii Tarii Chioarului.

Sursa: http://alahjajabin.blogspot.ro/